Un prim caz de gripă aviară H7N9 depistată la om

Un prim caz de gripă aviară H7N9 depistată la om
Publicat: 03/12/2013, 19:09
Actualizat: 10/02/2019, 01:56

O indoneziană, în vârstă de 36 de ani, se află în stare critică într-un spital din oraș, iar 17 persoane, majoritatea membri ai familiei pentru care lucra femeia, au fost internați pentru observații.

„Dacă cei care s-au aflat în contact apropiat (cu pacienta) nu prezintă simptome, ne vom asigura să fie plasate în carantină în spații prevăzute în acest scop”, a declarat secretarul pentru Sănătate, Ko Wing-man, în cadrul unei conferințe de presă.

„În această seară, cinci persoane care s-au aflat în contact apropiat cu pacienta și care nu prezintă niciun semn de infectare vor intra în carantină”, a precizat Ko, adăugând că ele vor fi supravegheate timp de zece zile.

Mai târziu, Guvernul a anunțat într-un comunicat că testele privind infectarea cu virus efectuate asupra celor 17 persoane au ieșit negative, însă ele vor fi trimise într-o casă de vacanță din orașul de coastă Sai Kung, unde vor fi plasate sub „supraveghere medicală”.

Angajata de origine indoneziană s-a infectat cu virusul H7N9 în timpul unei călătorii la Shenzen, în sudul Chinei, unde a intrat în contact cu păsări vii, a declarat luni Ko Wing-man.

„Ea a mers la Shenzen, a cumpărat un pui, l-a tăiat, apoi l-a mâncat”, a precizat el.

Pacienta a fost internată pe 27 noiembrie.

Hong Kongul a suspendat importurile de păsării vii din Shenzen și a ridicat nivelul de alertă pentru această boală „gravă”.

De la identificarea virusului în februarie, 137 de cazuri de infectare cu virusul H7N9 au fost înregistrate în China, iar 45 de persoane au decedat, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...